A Thousand Words (2012) | Recenzie

IMDb

Deşi are o poveste care, cu siguranţă, ar impresiona pe oricine, este destul de slab apreciat de cei de pe IMDb. Însă nu cred ca e un criteriu atât de important atunci când vrem să vedem un film bun.

Eddie Murphy joacă rolul unui om de afaceri foarte carismatic şi care, în foarte multe cuvinte, spune foarte puţine. Soarta face ca neatenţia lui să fie dur rasplătită primind un copac al cărui frunze cădeau cu fiecare cuvânt spus sau scris de personaj. După ce îşi dă seamă ca, după ce va rămâne fără frunze, copacul va muri odată cu el, caută să-şi folosească cât mai înţelept cuvintele împăcându-se cu cei importanţi pentru el, pentru a-şi accepta soarta şi a muri împăcat.

Recomand filmul tuturor vorbăreţilor şi nu numai. Este un film care te face să te gandeşi de mai multe ori la ceea ce spui şi ceea ce vrei cu adevărat să spui.

Nota: 8/10

J.

Burlesque (2010) | Recenzie

IMDb

Welcome to Burlesque!

Credeaţi că aţi văzut deja tot ce poate Christina Aguilera fără să fi văzut Burlesque? Vă înşelaţi amarnic. În acest film, nu numai ne arată că este o cântăreaţă de excepţie, ci şi o actriţă foarte bună. Arată mult mai suplă şi mai naturală decât ai putea-o vedea în videoclipurile ei recente care, ce-i drept, nu o avantajeaza deloc precum rolul primit în acest film.

Ce ar trebui să aşteptaţi să vedeţi în Burlesque? Două ore pline de entertaiment. Filmul nu se remarcă într-un mod deosebit pentru povestea de dragoste dintre personajul Christinei şi al lui Cam Gigandet, un actor care face orice fată să-şi dea seama ce anume vrea să vadă la un bărbat, ci mai mult pentru scenele de musical care ne desfată atât privirile cât şi auzul care, după părerea mea, merită văzute de mult mai multe ori decât v-aţi aştepta.

Recenzia propriu-zisă:

Christina joacă rolul unei fete care se hotărăşte să călătorească spre necunoscut având cu ea doar câţiva bănuţi, farmecul care stârneşte invidia şi admiraţia celor din jur şi talentul pe care arde de nerăbdare să-l dezvăluie întregii echipe a clubului de noapte Burlesque în speranţa că o vor accepta şi-i vor oferi un loc de muncă. Ea primeşte mult mai mult decât un loc muncă, primeşte cadouri scumpe, respectul, chiar şi din partea proprietarei clubului, jucată de Cher, locul pe prima pagină a ziarelor şi devine cap de afiş, ajungând centrul întregului spectacol . Această faimă a adus clubului speranţa că nu va fi nevoit să fie vândut unui om de afaceri care nu dorea decât să construiască cine ştie ce zgărie nori în loc, rezolvând problemele cu banii.

Sunt foarte încântată că am avut prilejul de a vedea acest film, deoarece, filmele apărute din 2010 încoace, nu mai sunt atât de surprinzătoare pe cât ne-am aştepta, mare parte din ele.

Nota: 8,5/10

J.

„Ion” de Liviu Rebreanu | Recenzie

Motivul principal pentru care am început să citesc acest roman este faptul ca este esenţial, atât pentru materia de lb. română, cât şi pentru că face parte din cărţile care trebuie citite măcar o dată în viaţă, însă motivul pentru care am continuat să citesc a fost faptul că m-a fermecat într-un mod cu totul aparte şi care m-a făcut să vreau să citesc cât mai mult.

Încă nefiind clasa a XII-a aş fi putut închide cartea oricând, să citesc o recenzie sau un rezumat şi să fi scăpat uşor anul acesta de „Ion”, nu are, tocmai, puţine pagini. Dar m-am lăsat cuprinsă de plăcerea lecturii şi l-am terminat într-un timp relativ scurt.

Incipitul şi finalul operei se află în relaţie de simetrie, în incipit este descris drumul ce duce spre Pripas, satul în care se desfăşoară acţiunea principală, iar în final este descris drumul spre ieşirea din sat. E ca şi cum autorul ne-a adus până în acel sat, pentru a-şi spune povestea, iar după ce a terminat ne ghidează înapoi în lumea noastră.

Aşa de frumos scrie.

Despre autor:

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea Spânzuraților.

Povestea mai pe scurt:

Ion este feciorul Glanetaşului şi al Zenobiei. Familia este una destul de săracă, deşi, când Zenobia s-a măritat cu Glanetaşul, a primit o zestre destul de generoasă, păcat că n-a fost om care să se ţină de muncă pentru cât a primit, curpinşi de datorii, au fost nevoiţi să vândă din pământuri, până când s-a făcut Ion băiat mare să le poată munci.

Acest Ion, deşi o iubea pe Florica a văduvei lui Maxim Oprea, vrea s-o ia pe Ana de nevastă care, deşi era urâţică, avea zestre mare şi, în ea, vedea portiţa spre îmbogăţirea la care râvnea cu atâta fală.

Tatăl Anei, Vasile Baciu, nu a fost de acord cu acesta, ştiind foarte bine ce urmăreşte, şi îşi promitea fiica lui George, un fecior dintr-o familie cu stare caruia chiar îi plăcuse Ana. Ana fiind îndrăgostită de Ion, nu era deloc de acord cu gândurile şi planurile tatălui său şi continua să se vadă pe ascuns cu Ion.

Pentru a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu, Ion caută să-l silească să-i dea fata, aşa că, într-o seară, profită de neatenţia tatălui său şi o lasă însărcinată, după care, n-o mai caută deloc, nemaipăsându-i de soarta ei.

După ce Ana este bătută măr de tatăl său pentru că nu şi-a păstrat cinstea, Ion nici măcar nu mai este interesat s-o vadă, darămite să-i aline durerea, în timp ce ea se mângâia cu gandul că suferă pentru Ion.

Tatăl Anei se lasă într-un final păgubaş şi vrea să-i dea feciorului pe Ana şi o zestre frumuşică, însă Ion zice că nu voieşte s-o ia, decât dacă îi dă toate pământurile sale, iar, după alte multe bătăi aplicate Anei pentru ruşinea care i-a adus-o, Vasile Baciu cade la învoială cu Ion şi-i promite tot ce a agonisit vreodată.

După această tocmeală, Ion, în culmea fericirii, nu s-a mai gândit deloc că, după nuntă, va trebui s-o ia şi pe Ana să-i poarte de grijă, ceea ce i-a picat atât de rău la nuntă, încât nu s-a putut abţine să nu danseze toată seara cu Florica, careia nu-i mai dădea drumul de lângă el.

Când să meargă cu Vasile Baciu să semneze actele pentru împroprietărie, află că socrul său l-a tras în ţeapă şi că-i va da toate pământurile doar după moartea sa. Acest lucru l-a mâniat atât de tare încât a început să se răzbune pe Ana bătând-o şi alungând-o de acasă, iar Vasile Baciu, tot la fel de mânios, ameninţa că îi rupe gâtul dacă se întoarce la el.

După multe bătăi, Ana, îşi dă seama că ea nu are nici-o menire în lume şi că Ion n-o iubeşte pe ea, ci pământurile, acest lucru conştientinzându-l cu adevărat abia după ce a născut pe băiatul lor, pe Petrică.

Ion îşi primeşte până la urmă pămâturile promise, necăjindu-şi amar socrul. Ana se hotărăşte să se spânzure, convinsă că nu mai are pentru ce trăi, după care, la scurt timp, moare şi copilul.

Ion începe să-i dea tărcoale Floricăi care se măritase cu George. George află care erau interesele lui şi-l surprinde într-o seară când venise pentru Florica, crezând că George va fi plecat. Îl loveşte cu sapa în umăr şi în cap şi moare.

Acesta este sfărşitul tragic al unui om care şi-a pus mai presus de toate interesele şi abia apoi s-a gândit să mai şi iubească.

Titlul are şi o valoare simbolică, astfel că, dacă citim ION de la coadă la cap, iese NOI, pentru că în fiecare din NOI există un ION. Depinde cât de bine îl ţinem în frâu.

Ce vă recomand:

Nu este nevoie să recomand acest roman nimănui. Sper că-l veţi citi şi voi în liceu, iar, dacă aţi trecut de liceu şi încă nu l-aţi citit, sper c-o veţi face. Citiţi-o, nu ca pe o obligaţie pentru şcoală, ci ca pe o poveste care te relaxează în timpul liber.

J.

Wedding Crashers (2005) | Recenzie

IMDb

Am vâzut filmul acesta acum o săptămână, aproape. Eram la fel în starea „Ce vedem astă seară?”. Am găsit acest film. Nu m-am uitat prea mult la trailer, m-a cucerit din prima.

Este vorba despre doi tipi care găsesc fel de fel de mijloace pentru a se infiltra la cele mai alese nunţi din lume, devenind, apoi, sufletul acelor petreceri, cucerind multe, dar multe, domniţe. Din păcate pentru ele, aveau motive bine socotite de a pleca de la acele nunţi aşa cum au venit, incognito.

Într-o zi, ce să vezi, tipul blond se gândeşte pentru prima oară că poate ar fi momentul să-şi facă şi el cu adevărat o relaţie şi să renunţe la petrecerile în care doar agăţa fete pentru o seară.

Cei doi se hotărăsc să meargă la o nuntă a unui om de mare seamă unde, blondul se îndrăgosteşte de o fată frumoasă, deşteaptă şi… într-o relaţie de 3 ani de zile cu un adevărat jackass, iar cel brunet întâlneşte o roşcată focoasă şi care îl face să creadă că a fost virgină în momentul în care au făcut sex pe plajă şi devine un adevărat scaiete pe costumul închiriat.

Băieţii intră în relaţii foarte bune cu tatăl miresei, mireasa fiind sora fetei de care se îndrăgostise cel blond, şi cad de acord să mai rămână câteva zile la casa de vacanţă a familiei unde se petrec tot felul de întâmplări care mai de care mai amuzante, asta până să fie descoperiţi.

Până la urma, cel blond îi spune fetei c-o iubeşte, aceasta află cât de măgar era iubitul ei şi-i dă papucii, cel brunet află de la roşcată că nu el era defapt primul tip cu care avuse o relaţie intimă şi asta-l face s-o dorească din ce în ce mai mult.

Filmul are happy-ending pentru toată lumea. Este plin de umor şi merită văzut chiar în seara asta.

Nota: 9.7/10

J.

„Robinson Crusoe” – Daniel Defoe | Recenzie

Am auzit de această carte de la orele de istorie când vorbeam despre scriitori din perioada iluministă şi, cum doresc să citesc cărţi celebre şi de pe timpuri în care Europa era civilizată într-un mod cu totulul aparte, cartea aceasta s-a dovedit a fi pe placul meu.

Romanul este împărţit în 20 de capitole şi dezvoltă o poveste ficţională a unui personaj care a trecut prin aventuri care mai de care mai întortocheate de-a lungul timpului.

Primele capitole dezvoltă două mari idei morale care-l vor însoţi pretutindeni în aventuri pe personajul principal, Robinson Crusoe. Prima idee este aceea că este rău să nesocoteşti sfatul părinţilor, iar a doua este că trebuie să te simţi norocos, dacă Dumnezeu nu te-a lăsat nici bogat, nici sărac, pentru că te-a lăsat fericit.

La 19 ani, Robinson Crusoe, hotărăşte să nesocotească sfaturile părinţilor şi să urmeze visul său de a naviga pe mare în tot felul de aventuri. S-ar putea spune că soarta i-a dat mai mult decât a dorit. Încă de la început nu primea semne pozitive în legătură cu ce-l aşteaptă consecinţele deciziilor sale nebuneşti şi deseori îşi spunea că era mai bine dacă ar fi rămas acasă unde ar fi putut trăi liniştit nelipsindu-i absolut nimic din ce ar avea nevoie, însă, cum vremea se arăta mai prielnică, uita complet de aceste gânduri şi îşi relua călătoriile, în cele din urmă, ajungând rob maurilor din Sale câţiva ani.

Reuşeşte să scape de sub robie şi este salvat de bunătatea unui căpitan care l-a dus în Brazilia şi i-a procurat pământ pe care l-a transformat într-o plantaţie de trestie de zahăr şi tutun câştigând bine de pe urma acesteia.

Nu trece mult timp şi, într-o zi, se iveşte o nouă oportunitate de călătorie pe mare pe care o acceptă în scopul de a-şi cumpăra negri pe care, mai apoi, să-i facă ajutoare pentru plantaţia sa, nesocotind iarăşi sfaturile primite cu multă vreme în urmă din partea părinţilor săi.

Călătoria s-a dovedit mai mult decât neprielnică, atât pentru Robin cât şi pentru cei de la bordul corăbiei, astfel încât, după ce o furtună puternică i-a îndepărtat de la traiectorie, Robin s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită, dar care, mai târziu, s-a dovedit că într-o altă parte a insulei veneau canibali de pe continent pentru a-şi lua masa. Se pare că naufragiase pe o insulă din Trinidad, însă soarta nu a fost aşa de crudă, deoarece, corabia naufragiase destul de aproape de mal cât să-şi poată lua tot ce a găsit necesar şi să le folosească cât timp va avea nevoie acolo.

Şi-a petrecut 28 de ani pe acea insulă unde a învăţat să-şi procure toate cele necesare traiului său, astfel că, nu i-a lipsit mai nimic şi ducea o viaţă liniştită, până când a descoperit canibalii care veneau uneori pe insulă să mănânce prinzonierii care-i prindeau pe continent. În ultimii trei ani în care a stat pe insulă a salvat un canibal care urma să fie mâncat de vrăjmaşii săi şi pe care l-a făcut servitorul său de nadejde, dezvăţându-l de poftele sale pentru carnea de om.

Salvarea lui Robin a fost salvarea căpitanului unei corăbii a cărei echipaj s-a răzvrătit împotriva sa şi doreau să-l lase pierdut pe insulă, crezând-o nelocuită.După lupte aprigi şi capturarea multor membri ai echipajului, ţinându-i ostatici şi făcându-i să implore făgăduinţă pentru viaţa lor, au pus mâna pe corabie.

Într-un final, se întoarce în Anglia, unde alfă ce s-a ales până la urmă de familia lui. Se regăseşte cu vechiul său prieten, căpitanul care l-a dus în Brazilia când scăpase de mauri pe coastele Africii. Vinde plantaţia din Brazilia de unde scoate o grămadă de bani. Se întoarce şi se stabileşte definitiv în Anglia unde se însoară, are copii, dar este încă în căutare de mici aventuri.

Felul în care se încheie romanul lasă impresia că ar fi putut urma o continuare, însă sunt fericită că nu are, deoarece e posibil să nu fi fost la fel de impresionantă ca această poveste şi îmi permite să visez de una singură la tot felul de idei nebuneşti ce i-ar fi putut trece prin minte lui Robinson în vremea aceea.

Am râs de multe ori citind gândurile sale determinate de ceea ce se întâmpla în jurul său şi m-au binedispus în fiecare dimineaţă în care mi-am reluat lectura.

Este una din cele 10 cărţi pe care le-aş lua într-o călătorie în care nu ştiu dacă m-aş mai întoarce vreodată acasă.

Nota: 10/10

J.