Motivul principal pentru care am început să citesc acest roman este faptul ca este esenţial, atât pentru materia de lb. română, cât şi pentru că face parte din cărţile care trebuie citite măcar o dată în viaţă, însă motivul pentru care am continuat să citesc a fost faptul că m-a fermecat într-un mod cu totul aparte şi care m-a făcut să vreau să citesc cât mai mult.
Încă nefiind clasa a XII-a aş fi putut închide cartea oricând, să citesc o recenzie sau un rezumat şi să fi scăpat uşor anul acesta de „Ion”, nu are, tocmai, puţine pagini. Dar m-am lăsat cuprinsă de plăcerea lecturii şi l-am terminat într-un timp relativ scurt.
Incipitul şi finalul operei se află în relaţie de simetrie, în incipit este descris drumul ce duce spre Pripas, satul în care se desfăşoară acţiunea principală, iar în final este descris drumul spre ieşirea din sat. E ca şi cum autorul ne-a adus până în acel sat, pentru a-şi spune povestea, iar după ce a terminat ne ghidează înapoi în lumea noastră.
Aşa de frumos scrie.
Despre autor:
Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea Spânzuraților.
Povestea mai pe scurt:
Ion este feciorul Glanetaşului şi al Zenobiei. Familia este una destul de săracă, deşi, când Zenobia s-a măritat cu Glanetaşul, a primit o zestre destul de generoasă, păcat că n-a fost om care să se ţină de muncă pentru cât a primit, curpinşi de datorii, au fost nevoiţi să vândă din pământuri, până când s-a făcut Ion băiat mare să le poată munci.
Acest Ion, deşi o iubea pe Florica a văduvei lui Maxim Oprea, vrea s-o ia pe Ana de nevastă care, deşi era urâţică, avea zestre mare şi, în ea, vedea portiţa spre îmbogăţirea la care râvnea cu atâta fală.
Tatăl Anei, Vasile Baciu, nu a fost de acord cu acesta, ştiind foarte bine ce urmăreşte, şi îşi promitea fiica lui George, un fecior dintr-o familie cu stare caruia chiar îi plăcuse Ana. Ana fiind îndrăgostită de Ion, nu era deloc de acord cu gândurile şi planurile tatălui său şi continua să se vadă pe ascuns cu Ion.
Pentru a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu, Ion caută să-l silească să-i dea fata, aşa că, într-o seară, profită de neatenţia tatălui său şi o lasă însărcinată, după care, n-o mai caută deloc, nemaipăsându-i de soarta ei.
După ce Ana este bătută măr de tatăl său pentru că nu şi-a păstrat cinstea, Ion nici măcar nu mai este interesat s-o vadă, darămite să-i aline durerea, în timp ce ea se mângâia cu gandul că suferă pentru Ion.
Tatăl Anei se lasă într-un final păgubaş şi vrea să-i dea feciorului pe Ana şi o zestre frumuşică, însă Ion zice că nu voieşte s-o ia, decât dacă îi dă toate pământurile sale, iar, după alte multe bătăi aplicate Anei pentru ruşinea care i-a adus-o, Vasile Baciu cade la învoială cu Ion şi-i promite tot ce a agonisit vreodată.
După această tocmeală, Ion, în culmea fericirii, nu s-a mai gândit deloc că, după nuntă, va trebui s-o ia şi pe Ana să-i poarte de grijă, ceea ce i-a picat atât de rău la nuntă, încât nu s-a putut abţine să nu danseze toată seara cu Florica, careia nu-i mai dădea drumul de lângă el.
Când să meargă cu Vasile Baciu să semneze actele pentru împroprietărie, află că socrul său l-a tras în ţeapă şi că-i va da toate pământurile doar după moartea sa. Acest lucru l-a mâniat atât de tare încât a început să se răzbune pe Ana bătând-o şi alungând-o de acasă, iar Vasile Baciu, tot la fel de mânios, ameninţa că îi rupe gâtul dacă se întoarce la el.
După multe bătăi, Ana, îşi dă seama că ea nu are nici-o menire în lume şi că Ion n-o iubeşte pe ea, ci pământurile, acest lucru conştientinzându-l cu adevărat abia după ce a născut pe băiatul lor, pe Petrică.
Ion îşi primeşte până la urmă pămâturile promise, necăjindu-şi amar socrul. Ana se hotărăşte să se spânzure, convinsă că nu mai are pentru ce trăi, după care, la scurt timp, moare şi copilul.
Ion începe să-i dea tărcoale Floricăi care se măritase cu George. George află care erau interesele lui şi-l surprinde într-o seară când venise pentru Florica, crezând că George va fi plecat. Îl loveşte cu sapa în umăr şi în cap şi moare.
Acesta este sfărşitul tragic al unui om care şi-a pus mai presus de toate interesele şi abia apoi s-a gândit să mai şi iubească.
Titlul are şi o valoare simbolică, astfel că, dacă citim ION de la coadă la cap, iese NOI, pentru că în fiecare din NOI există un ION. Depinde cât de bine îl ţinem în frâu.
Ce vă recomand:
Nu este nevoie să recomand acest roman nimănui. Sper că-l veţi citi şi voi în liceu, iar, dacă aţi trecut de liceu şi încă nu l-aţi citit, sper c-o veţi face. Citiţi-o, nu ca pe o obligaţie pentru şcoală, ci ca pe o poveste care te relaxează în timpul liber.
J.