„Robinson Crusoe” – Daniel Defoe | Recenzie

Am auzit de această carte de la orele de istorie când vorbeam despre scriitori din perioada iluministă şi, cum doresc să citesc cărţi celebre şi de pe timpuri în care Europa era civilizată într-un mod cu totulul aparte, cartea aceasta s-a dovedit a fi pe placul meu.

Romanul este împărţit în 20 de capitole şi dezvoltă o poveste ficţională a unui personaj care a trecut prin aventuri care mai de care mai întortocheate de-a lungul timpului.

Primele capitole dezvoltă două mari idei morale care-l vor însoţi pretutindeni în aventuri pe personajul principal, Robinson Crusoe. Prima idee este aceea că este rău să nesocoteşti sfatul părinţilor, iar a doua este că trebuie să te simţi norocos, dacă Dumnezeu nu te-a lăsat nici bogat, nici sărac, pentru că te-a lăsat fericit.

La 19 ani, Robinson Crusoe, hotărăşte să nesocotească sfaturile părinţilor şi să urmeze visul său de a naviga pe mare în tot felul de aventuri. S-ar putea spune că soarta i-a dat mai mult decât a dorit. Încă de la început nu primea semne pozitive în legătură cu ce-l aşteaptă consecinţele deciziilor sale nebuneşti şi deseori îşi spunea că era mai bine dacă ar fi rămas acasă unde ar fi putut trăi liniştit nelipsindu-i absolut nimic din ce ar avea nevoie, însă, cum vremea se arăta mai prielnică, uita complet de aceste gânduri şi îşi relua călătoriile, în cele din urmă, ajungând rob maurilor din Sale câţiva ani.

Reuşeşte să scape de sub robie şi este salvat de bunătatea unui căpitan care l-a dus în Brazilia şi i-a procurat pământ pe care l-a transformat într-o plantaţie de trestie de zahăr şi tutun câştigând bine de pe urma acesteia.

Nu trece mult timp şi, într-o zi, se iveşte o nouă oportunitate de călătorie pe mare pe care o acceptă în scopul de a-şi cumpăra negri pe care, mai apoi, să-i facă ajutoare pentru plantaţia sa, nesocotind iarăşi sfaturile primite cu multă vreme în urmă din partea părinţilor săi.

Călătoria s-a dovedit mai mult decât neprielnică, atât pentru Robin cât şi pentru cei de la bordul corăbiei, astfel încât, după ce o furtună puternică i-a îndepărtat de la traiectorie, Robin s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită, dar care, mai târziu, s-a dovedit că într-o altă parte a insulei veneau canibali de pe continent pentru a-şi lua masa. Se pare că naufragiase pe o insulă din Trinidad, însă soarta nu a fost aşa de crudă, deoarece, corabia naufragiase destul de aproape de mal cât să-şi poată lua tot ce a găsit necesar şi să le folosească cât timp va avea nevoie acolo.

Şi-a petrecut 28 de ani pe acea insulă unde a învăţat să-şi procure toate cele necesare traiului său, astfel că, nu i-a lipsit mai nimic şi ducea o viaţă liniştită, până când a descoperit canibalii care veneau uneori pe insulă să mănânce prinzonierii care-i prindeau pe continent. În ultimii trei ani în care a stat pe insulă a salvat un canibal care urma să fie mâncat de vrăjmaşii săi şi pe care l-a făcut servitorul său de nadejde, dezvăţându-l de poftele sale pentru carnea de om.

Salvarea lui Robin a fost salvarea căpitanului unei corăbii a cărei echipaj s-a răzvrătit împotriva sa şi doreau să-l lase pierdut pe insulă, crezând-o nelocuită.După lupte aprigi şi capturarea multor membri ai echipajului, ţinându-i ostatici şi făcându-i să implore făgăduinţă pentru viaţa lor, au pus mâna pe corabie.

Într-un final, se întoarce în Anglia, unde alfă ce s-a ales până la urmă de familia lui. Se regăseşte cu vechiul său prieten, căpitanul care l-a dus în Brazilia când scăpase de mauri pe coastele Africii. Vinde plantaţia din Brazilia de unde scoate o grămadă de bani. Se întoarce şi se stabileşte definitiv în Anglia unde se însoară, are copii, dar este încă în căutare de mici aventuri.

Felul în care se încheie romanul lasă impresia că ar fi putut urma o continuare, însă sunt fericită că nu are, deoarece e posibil să nu fi fost la fel de impresionantă ca această poveste şi îmi permite să visez de una singură la tot felul de idei nebuneşti ce i-ar fi putut trece prin minte lui Robinson în vremea aceea.

Am râs de multe ori citind gândurile sale determinate de ceea ce se întâmpla în jurul său şi m-au binedispus în fiecare dimineaţă în care mi-am reluat lectura.

Este una din cele 10 cărţi pe care le-aş lua într-o călătorie în care nu ştiu dacă m-aş mai întoarce vreodată acasă.

Nota: 10/10